“De cele mai multe ori, sărăcia este o condiţie din care oamenii doresc să scape. Aşa că sărăcia este o chemarea la acţiune – pentru cei săraci şi pentru cei bogaţi în acelaşi timp !”
Habitat for Humanity este chemat la acţiune pentru a elimina locuirea în condiţii sărăcăcioase din întreaga lume prin construirea de locuinţe simple, decente, accesibile ca preţ şi sănătoase în parteneriat cu familiile aflate în nevoie foarte mare de adăpost.
În demararea proiectelor la Habitat pentru Umanitate Rădăuţi un aspect definitoriu la avut găsirea terenului destinat construirii viitoarelor case !
Astfel, un moment important în istoricul filialei noastre la avut data de
25 aprilie 2002, când a avut loc acceptarea concesionării de către Consiliul Local al Municipiului Rădăuţi, cu titlu gratuit, pe o perioadă de 99 de ani, a 1200 mp teren de construcţie situat în strada Andronic Motrescu. Ulterior terenul destinat locuinţelor de tip Habitat s-a mărit până la 16,200 mp.
Casele construite până în prezent sunt atât locuinţe uni familiale cât şi locuinţe destinate locuirii pentru două familii., în funcţie numărul de membrii pe care o familie îi are.
Câteva informaţii tehnice :
-suprafaţa unui locuinţe cu două dormitoare este de 58,2 mp, iar a unei cu un singur dormitor este de 44,6 mp ;
-casele sunt aşezate pe supafaţa de trei ari cu front la stradă de 15 m şi adâncime de 20 m ;
-casele sunt construite în sistem american Two By Four, tip sandwish cu dublă izolaţie;
-structură de lemn, izolaţia interioară este din vată minerală, iar cea exterioară din polistiren extrudat. Polistirenul extreudat îl găsim de asemenea la izolarea pereţilor şi a pardoselei ;
-ferestrele sunt din lemn cu geam termopan ;
-toate locuinţele au centrală termică cu combustibil solid propriu ;
-în toate locuinţele baia este complet utilată ;
-fiecare familie are posibilitatea de obţine de la Primăria Municipiului Rădăuţi încă 2 ari de teren în arendă pentru a putea fi folosit ca grădină, iar în interiorul curţii au posibilitatea de a-şi amenaja prin forţe proprii diverse construcţii anexe.